miercuri, 9 noiembrie 2011

Luni de fiere. Pascal Bruckner.

Sint intreaga poezie a fructelor si legumelor, sint fiica lui Fauchon din Belleville, printesa de Harissa, regina a coriandrului si zeita de cardamoma, am prospetimea rosiilor, verdele unei laptuci, aciditatea piperului, pielea mea are dulceata si aroma unui strugure muscat, saliva mea este mierea pe care o pazesc cu strasnicie albinele, pantecele meu o plaja de nisip fin iar sexul meu o bucatica de rahat suculent care plange cu lacrimi de zahar.

A se iubi inseamna a aduce fara incetare dictionarul la zi in numele unei aceleasi libertati de a fi impreuna pentru a fi prosti cu toata nevinovatia.

Aceste dragalasenii constituiau armura noastra de neinvins, universul feeric in care totul este iertat pentru ca ne regasim in el impreuna frate si sora siamezi.
Toate-mi placeau la surioara mea pueril incestuoasa, voiam sa cunosc totul, si in mainile ei, mi se parea ca adevaratul lux al dragostei este sa traiesc cu o persoana ale carei neintelegeri si pasi gresiti vor fi in stare sa ma bucure prin calitatea lor.

Apoi prea gratioasa mea zeita se infingea pe mine si cauta placerea asa cum un cer incarcat cauta fulgerul care'l va despica, erau convulsii fara sfarsit, o serie de tunete pe care le cerea cu tipete mari implorandu-ma sa ma misc. Cat despre mine, ma sfarseam de fericire si, la paroxism, visam sa fiu fulgerat in extaz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu