Apocalipsa dupa Vaslui.

de Dorin Cozan.

Domnisoara Absurd

Numesc absurd mainile tale. La inceput, albe, curate. Un pipait, o apucare, o bucurie. Apoi, copacel-copacel, un drum, talpile, un miracol. O banalitate. Sub talpi, un ciob, iarba sau lipsa ei. Poate un musuroi de furnici. Doua secunde din viata ta, o apocalipsa muta a lor. Un pas catre mama, o retragere din locul care te-a incaput. Adica, o suferinta a locului.

Numesc absurd mainile tale pentru ca mi-e frica de tine. Fericirea mea. Nefericirea mea. La inceput, trupul tau vorbeste despre ceea ce nu se poate vorbi. Un dumnezeu ingramadit intre perne. Sau un copac ridicat cu radacini cu tot. Verde.

Numesc demon ceea ce mult sufera, ceea ce am uitat. Mainile albe, curate. Un pipait, o apucare, ceva care nu se lasa. O spaima, un dor. Somnul. Lauda pe Satan, pentru ca se misca si este!

Ceea ce rupem din noi trebuie aruncat. A privi inapoi e o rusine, o murdarie. Cand plec, eu nu mai exist. N-am existat niciodata. Semn ca locul acela e o suferinta. O frumusete.

Daca te vad gol, inima mea se bucura. Daca ti-e sete. Daca ti-e foame. Daca tipi, daca zbieri. Daca dai in mine. Atunci ma ascund si in ascuns astept sa fiu inundat, sa fiu curatat. E o ruga fiinta mea, nevolnicia mea. O ridicare a ochilor si o incalzire a capului, doua secunde pe zi. Eu ridic din umeri si trec mai departe, dar, nestiut, demonul se lasa, se strange in mine. Imi vorbeste. Despre el, despre Iuda copil. Nu loviti! Un mare adevar ne petrece in somn. De la unul la altul. Cat de mult i se da, cat de mult duce. Cat i se ia, inzecit.

Numesc rau ceea ce ma face fericit. Oamenii. Miliarde de Iuda, vii, morti, stiuti, nestiuti.

Nu stiu sa le vorbesc despre absurd, tanar si alb, pana la capat. Despre mainile lui de efeb. Ma plictisesc, mi-e jena, vai!, a le privi craniile. Luciul pielii. Surasul. De aceea, ma vand usor, ba nu! Ma dau gratis. Sunt luat. Nu astept nimic, nu mi-e frica de nimic. Sunt liber. Imi amintesc. Sunt mai frumos decat tine. Tu esti?

Ma ia uneori frica. Oricand, o caramida imi va cadea in moalele capului. Oricand.

Nu fi absurd... totul e OK, spui.

Nu stiu sa vorbesc caramizilor.

Te invat eu, spui. Spune.