Primul oras. Capitolul 9.

Am avut un prieten care ma trezea de fiecare data cu mangaieri sau imbratisari; imi placea lucrul asta. Astazi era mai ciudat. Nu tineam minte buzele astea, miscarile erau fortate si aspre. Deschid ochii incet si'l vad pe Yoshizune deasupra mea incercand sa-mi dea jos bluza.

- HEI!

- O, observ ca te-ai trezit. nici nu s-a obosit sa se opreasca.

- TERMINA! CE NAIBA?!

- Rei-chan, nu te mai impotrivi.

- OPRESTE-TE IDIOTULE!!

S-a oprit dar nu s-a dat jos de pe mine. Imi imobiliza soldurile si se uita in ochii mei; a inceput sa se apropie de fata mea.

- Nu-ti place? mi-a soptit.

- Normal ca nu!

- Perfect. a continuat sa ma sarute pe gat si eu incercam sa ma gandesc la un plan de scapare. Am scos un oftat si asta l-a surprins; profit de neatentia lui si-l trantesc pe podea. Ma indrept spre usa cu spatele si iau sticla de sampanie de pe noptiera. Yoshizune se ridica si se apropie de mine foarte repede. Decid sa ma risc si o rup in fuga spre intrare; ii aud pasii grei si rapizi in spatele meu. Cand ma intorc, ma apuca de fata cu palma si ma tranteste de perete. Ochii lui verzi aveau o sclipire malefica si pupila era dilatata. Instinctul imi sare in ajutor si ii trantesc sticla de sampanie in cap. S-a facut morman la podea. Am fugit.

M-am oprit la prima statie de metrou pe care am vazut-o. Imi controlez buzunarele de la pantaloni cautand in disperare bani; idiotu' ala imi scosese bluza si acuma umblam pe strazi in sutien, pantaloni si desculta. Poseta mea a ramas la el; telefonul, cardurile, buletinul, pasaportul, cheile, toate lucrurile mele erau la el in apartament. Am gasit ￥10000 in buzunarul din spate dar nu stiam unde sa ma duc. Ma asez jos in fata casei de bilete si incerc sa ma calmez.

O sa ma duc la apartament; sigur propietarul o sa ma recunoasca si o sa-mi deschida usa. Dupa ce ma spal, iau un calmant si ma imbrac, iau bata de baseball si ma duc la apartamentul nebunului. Stiu ca o caut cu lumanarea dar trebuie sa ma risc; politia nu o sa ma creada.

Imi iau ce tricou nimeresc din dulap si ma duc tinta la metrou. Urc scarile la etajul doi, scot bata din ghiozdan si, in timp ce ma furisam, imi canta in cap melodia de la Pantera roz. Am lasat un chicot scurt sa-mi scape. Ajung la usa lui si e un bilet. Ma uit in jurul meu si apoi il citesc.

Draga Rei-chan,

Imi pare foarte rau pentru ce am facut. Dar sa stii ca nu am fi ajuns la asta daca tu ai fi avut un organism mai slab la somnifere. Poti intra; ti-am lasat un cadou.

Yoshizune.

Somnifere?! Sfinte cacat!Adu-mi aminte sa nu ma mai duc acasa la toti tipii care chiar daca par inocenti si sunt extrem de buni, pot avea o minte nebuna.

Intru in apartament incet si dupa ce stabilesc ca nu e nimeni, las bata jos si ma duc la masa din bucatarie unde era o cutie. Inauntru era geanta mea si, spre multumirea mea, toate lucrurile erau acolo. Ma mai uit o data in cutie si vad o cutiuta mica si rosie; stii, din aia pentru inele. O iau cu grija in mana si cand o deschid, vad un inel turcoaz, foarte frumos. Sub el era inca un bilet:

Poarta-l cu placere.

Au trecut trei zile de la incidentul cu Yoshizune si ma plictiseaaaam intr-un hal fara de hal! Imi suna telefonul.

- Aloooo?

- Ah! Buna ziua! Ando Rei-san?

- Uhm, da?

- Perfect! Sunt Eri de la Watanabe.

- Oh!

- Ma intrebam daca ati putea trece azi pe aici?

- Desigur. Ajung intr-o ora.

Ma dau jos de pe pat si sangele imi urca deodata la cap si ametesc. Imi trece, imi fac un dus si cele necesare.

- Acum hainele... Cevaaaa simplu?

Scot o camasa mai lunguta, cu maneca scurta si in carouri, o pereche de blugi scurti si, in loc sa-mi iau nelipsitul ghiozdan, imi iau o traista din blugi pe o parte.

- Hmmm. Ce sa facem cu parul... era poaspat spalat, pufos si foarte cret! Nu aveam chef sa ma joc cu el si sa pierd timpul asa ca, am luat o clama si mi-am prins bretonul. Ajung la usa, imi pun ochelarii, cizmele gri de catifea si pun cheile, pachetul de tigari, portofelul si telefonul in traista. Ma uit in cosul unde tin cheile si vad cutiuta cu inelul. Il pun pe degetul aratator de la mana dreapta.

Ma asteptam la asta. Cand am ajuns la salon, era liber, probabil pauza de masa, m-a intampinat Eri si mi-a zis ca o va trebui sa tund pe cineva ca sa-mi vada indemanarea si modul de lucru. Pe scaun se aseaza o fata cu parul scurt si brunet. Sarcina? Sa-l fac un blond platinat, cu breton filat pana la nas, perciunii peste ureche si la spate filat.
Zis si facut; normal ca am mai facut cateva greseli. Am vorbit cu clienta, care mai tarziu am aflat ca o cheama Mari, i-am facut tratament --pentru ca parul asiaticilor este foarte gros la fir si se decoloreaza greu-- si, un truc invatat de la mama, masaj pe scalp.

- Rei-san, lucrati foarte frumos si ingrijit.

- Multumesc...

- Am fi foarte incantati sa lucrati la noi incepand de Joi.

- Multumesc! Multumesc foarte mult!

Jubilam. Zambetul nu voia sa plece de pe fata mea. M-am oprit la o cafenea ca sa ma calmez putin. Oare straluceam?