Primul oras. Capitolul 1.

Lunile Martie si Aprilie mi le-am petrecut cautand un loc de munca in Japonia. M-am mutat aici fix dupa ce am terminat facultatea de psihologie si post-liceala. Mi-am stors creierii in acei patru ani si am reusit sa trec cu brio. Mama vanduse frizerie din Vaslui si a inceput sa se pregateasca pentru traiul unei femei la menopauza. Sincera sa fiu, mi-a fost foarte greu sa o las singura in orasul ala de rahat dar ea mi-a inteles visul si m-a lasat in pace. Vorbeam cu ea zilnic la telefon si o intrebam de bunica si de pisica, Prophet. De cand s-a despartit de nebunul ala de Costel acum sase ani, nu s-a mai incurcat cu niciun barbat. Isi vedea linistita de treburile ei.

Eram in clasa a zecea si nu ma hotarasem inca la ce facultate sa dau. Din moment ce eram la profil de bilingv, cateva optiuni erau: translator, ghid turistic, profesor sau alte chestii. Am vrut, initial, sa ma duc la facultatea de Limbi dar m-am razgandit pentru ca nu ma atragea slujba de translator. Apoi, vorbind cu Elena, prietena mea cea mai buna din clasa a saptea, am hotarat sa ma duc la facultatea de Psihologie. Dar, m-am gandit, dupa ce mama nu mai poate lucra ca frizerita, ce o sa faca cu frizeria? A muncit atat de mult pentru ea si parca nu-mi convenea sa o vad vanduta. Asa ca, am facut si facultatea de Psihologie, si post-liceala. Nu am avut cine stie ce viata sociala in acei ani dar, nu ma pot plange. Am ajuns in Japonia si asta conta cel mai mult pentru mine.

Numele meu este Laura Andrei si am douazeci si trei de ani; cand iti scrii varsta in litere nu mai pari atat de batrana, nu? Am un metru saptezeci si saizeci si trei de kilograme; toata adolescenta mea m-am zbatut sa-mi mentin greutatea. Faptul ca eram pofticioasa nu ma ajuta deloc. Parul meu este un cameleon mai tot timpul si cret de la mama natura; de la treisprezece ani am inceput sa ma joc si eu, si mama, cu parul meu. Dar, sincera sa fiu, nu am reusit sa ma fac roz sau alte culori mai tipatoare pentru ca nu ar sta atat de bine la un par cret; s-ar electriza si ar sta ca un cuib de berze. Obrajii mai au niste cicatrici de la acneea mea pronuntata din copilarie; va vine sau nu sa credeti, am avut cosuri de la doi ani. Cel putin asa spunea mama. Mi-am "mostenit" tenul de la tata. Nu-l urasc pentru asta.

Apartamentul meu din Kyoto era modest si cam incarcat; era tipic japonez.

Astazi, doi Mai, la ora 8.02 a.m, eram pe metrou si ma indreptam spre urmatoarea oferta de coafeza sau frizerita pe care am gasit-o in ziar. M-am uitat in jur si, desi se spune despre Japonia ca este o tara in care domina politetea, exista si nesimtiti; o batranica statea in picioare si se tinea cu toata puterea de bara ca sa nu cada din cauza idiotilor care se impingeau in cei din jur. Chiar daca eram la o distanta de sase scaune de acel grup, m-am ridicat si m-am intreptat spre batranica; mi-am pus ziarele pe scaun ca sa nu-l ocupe cineva.

- Nu va suparati, i-am pus mana pe umar si a tresarit.

- Ah! D-Da?

- Daca vreti, va ofer eu locul meu.

- O, nu, nu as putea.

- Nu e nicio problema. Haideti.

In timp ce ne indepartam de grupul de "baieti rai" i-am auzit comentand dar am decis sa nu ma dau mare. Inainte sa cobor, doua statii mai tarziu, mi-am aplecat capul spre batranica.

Mi-a luat putin timp sa gasesc strada unde era frizeria, dar cand am gasit-o am fost foarte placut surprinsa: era aproape de strada principala si era destul de mare. Semnul de pe geam citea "Sam's place". Nu-mi putea da seama din prima daca proprietarul era femeie, barbat sau travestit; nu aveam nicio problema cine era. Ceea ce conta cu adevarat era sa ne intelegem si sa plateasca bine. Mi-am bagat ziarele in ghiozdan, obicei care l-am luat de la mama, mi-am sters mainile de blugii stramti si m-am uitat rapid la reflexia mea in geamul frizeriei: Conversii visinii, blugii albastrii, tricoul cu Scooby-Doo, ghiozdanul multi-color, parul cret lasat liber, ochelarii de soare tipatori si fata mea fara machiaj dadeau de gol personalitatea mea dar asta era un lucru bun pentru mine.